26.Furtuna in creier

BPOV

“Ce zici de…ceva pentru compozitiile tale?” am sugerat. Edward s-a incruntat, si a devenit interest in unghiile sale. “Probabil nu sunt atat de bune cum zici tu ca sunt.” A murmurat el.

“Nu spune asta! Sunt cele mai frumoase si perfecte compozitii la pian pe care le-am  auzit vreodata. Nu indrazni sa te indoiesti de tine!” am scuipat, si el a rasuflat aspru.

“Tu poti gandi asta, dar daca alti oameni nu o fac?” Bella, facutul unei afaceri…asta este ceva pe care se bazeaza, si daca altor oameni nu le plac ideile tale, atunci esti rupt.” Mi-a spus uitandu-se drept in ochii mei. Glumea? Sunt perfecte.

“Ei bine, pun asta pe lista poate. Oricine ar fi nebun sa gandeasca ca compozitiile nu sunt perfecte, deci este o posibilitate.” I-am spus serios. Nu avea sa scape de asta.

El a oftat, dar a zambit la mine. Doar nu-I atingea ochii, ceea ce mi-a rupt inima. M-am ridicat, si mi-am infasurat bratele in jurul lui. “Imi pare rau ca am scuipat la tine.” I-am sarutat scorbitura de dupa ureche. Si-a infasurat bratele in jurul meu, dar pareau ca sunt de marmura, nu moi si relaxate cum sunt de obicei.

“Este in regula Bella.” Mi-a sarutat fruntea si bratele sale pareau sa se relaxeze. Am zambit. Nu imi placea acea atmosfera care doar ce ne-a inconjurat…ma face neconfortabila. Ma face sa ma agit sis a vreau sa ma pitesc.

“Serios, imi pare rau. Te iubesc atat de mult Edward.” I-am spus sincer in timp ce Imi saruta gatul. I-am simtit buzele intorcandu-se intr-un zambet in timp ce soptea inapoi. “Si eu te iubesc Bella. Mai mult ca orice.”

X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X-X

“Carti.” A sugerat el. Mi-am agitat capul.

“Ce zici de….hmmm….decoratii interioare?”

“Nah.”

“Er…doctor?”

“Asta nu este o afacere, asta este o profesie.”

“Masini.”

“Vom avea nevoie de Emmett si Rosalie pentru asta.”

“Er…cumparaturi.”

“Ce? Ne mertamorfozam in Alice?”

El a inhalat.

Mi-am impins parul dupa ureche. “Inca ma gandesc ca am putea merge pe compozitiile tale.”

Edward a inhalat. Din nou.

“Oh, haide! Edward! Te rog? Trebuie sa te asculti cantand macar o data. Esti briliant la cantatul la pian. Poti sa-ti faci o viata din asta. Tu esti asta, Edward. Nu te certa cu mine pe asta. Ai nevoie de putina intuitie feminina. Treci peste asta. Esti cel mai minunat cantator la pian pe care l-am ascultat vreodata. Mai bun ca Debussy, sau Bethoven, sau…Elton John!”

„Buna comparatie Bella.”

„Dar nu-ti arata asta cat de bun esti?”

Si-a scuturat capul. „Nu. Elton John este Elton John, Bella. Nu sunt la fel de bun ca orice compozitor faimos.” A inceput sa se dezaprobe, dar am refuzat sa ascult.”

„-….bun ca. Deci, nu.” A terminat el, aratand multumit cu argumentul pe care nu l-am ascultat.

„Asteapta aici.” I-am spus aspru. Am urcat la etaj, si am apucat o tastarua veche pe care o avea dupa dulap, impreuna cu cabluri. Am coborat la parter, si am pus-o pe blatul din bucatarie, ignorand privirea ametita a lui Edward, clar uimit cu cat de departe ajungeam, sa-l fac sa vada. Am bagat-o in priza, si am verificat ca toate cablurile sa fie puse corect, si am aprins-o.

„Haide. Canta ceva.”

S-a incruntat la taste ca si cum l-au insultat. Il voi insulta curand daca nu-si vede nebunia. Apoi, degetele sale au inceput sa cante.

Mi-am scos telefonul si l-am inregistrat. Nu scapa in nici un caz acum.

A terminat si a apasat butonul de sfarsit. Am apasat butonul de stingere, si i-am dat telefonul meu. „Asculta asta.”i-am cerut. El a oftat si a apasat butonul play. A ascultat cu sprancenele ridicate. Am oftat incet, fiind multumita sa ascult asta din nou.

S-a terminat si a cauzat liniste. Nu imi placea asta…insemna ca ceva era gresit.

„Bella…voi admite, este buna, dar nu putem face o viata din ceva cand avem doar cativa oameni carora le place asta!”

„HA! Admiti, esti bun!”

El a ranjit.

Mi-am scos limba la el. „Compozitiile tale. Intelegre?” mi-am ridicat mana.

„Nici o intelegere. Putem doar sa aducem pe cineva sa asculte asta? Alta opinie? Inainte sa pornim cu asta? Te rog, Bella?”

Am sasait. „Ce sunt eu? Mancare cu usturoi?”am scuipat. Si-a muscat buza ca si cum incerca sa-si retina rasul. Si dupa cateva secunde, nu se mai putea abtine, si a inceput sa rada.

„Ce? Crezi ca este amuzant?” am intrebat.

„F…foarte!”

Mi-am scos limba la el. Cand s-a oprit din ras, s-a ridicat si s-a uitat la mine.

„Bella, imi pare rau ca esti mancare cu usturoi.” A oftat el.

„Mersi.”

„In regula, glumeam. Ce vroiam sa spun este ca opinia ta conteaza. Te iubesc, desigur ca conteaza.”

„Si eu te iubesc.”

Eram bucuroasa ca cearta s-a sfarsit.